Piaţa suplimentelor alimentare îşi va relua ritmul alert de creştere abia din 2013
În 2004-2007 avansul era de peste 20% în fiecare an, în 2009 a fost de doar 1%. Pentru că "sunt la modă", vânzările de suplimente in farmacii vor creşte anul acesta cu 10%.
După ce în anii anteriori vânzările de suplimente alimentare au înregistrat un adevărat galop de sănătate cu creştere de 20% de la an la an, în 2009 a pierdut considerabil din ritmul de dezvoltare precedent la un avans de doar 1%, faţă de nivelul din 2008, potrivit unui raport de piaţă realizat de compania poloneză de cercetare PMR.
În ciuda încetinirii de anul trecut, previziunile PMR indică pentru anul acesta o creştere de 10% a pieţei de profil locale, datorită indicatorilor favorabili ai factorilor ce influenţează această piaţă. "Piaţa românească a suplimentelor dietetice, ce a păstrat un ritm susţinut de creştere în anii anteriori de peste 20% de la an la an, şi-a redus avansul în 2009 la doar 1%. Cu toate acestea stilul de viaţă, nivelul de saturaţie al pieţei încă redus, dar şi situaţia actuală a economiei naţionale, indică o creştere de 10% a acestei pieţe în 2010, la un nivel de 100 de milioane de euro, doar prin canalele principale de distribuţie - farmacii şi magazine specializate", se arată în raportul "Piaţa românească de suplimente alimentare în 2010. Previziuni de dezvoltare în intervalul 2010-2013" al PMR.
Potrivit analistului-şef pentru pieţe farmaceutice al companiei de cercetare poloneze, Monika Stefanczyk, anul trecut, prin canalele de distribuţie alternative, vânzările au fost de 8 milioane de euro. "În 2009 vânzările totale de pe piaţa românească au fost de 100 de milioane de euro, respectiv 92 de milioane de euro prin canalele principale de distribuţie şi de 8 milioane de euro vânzări realizate majoritatea prin Internet şi supermarketuri", a declarat, din Polonia, Monika Stefanczyk pentru Curierul Naţional.
În următorii doi ani, piaţa va creşte cu până la 16%
Potrivit raportului realizat de compania poloneză, încetinirea din 2009 a pieţei a fost cauzată în principal de climatul economic nefavorabil, ce a determinat o reducere a apetitului cumpărătorilor. "Această scădere este una considerabilă, ţinând cont de intervalul scurt şi de numărul de jucători de pe această piaţă care aducea creşteri de 20%-30% în fiecare an, în perioada 2004-2007", mai notează specialişti PMR.
Însă aceştia spun că în context internaţional România este o piaţă care se păstrează pe trend ascendent. Potrivit datelor din raport, piaţa locală are şi un potenţial enorm, dacă se ia în calcul media preţurilor actuale a produselor, care este încă mică în comparaţie cu alte pieţe. Valoarea medie pe care o cheltuie un român este 4,7 euro pe produs, în timp ce în ţări precum Franţa sau Germania, preţul mediu e de 20-25 de euro. Compania poloneză afirmă că potenţialul este mare în contextul unei alinieri a preţurilor la nivelul celor practicate în celelalte state din Europa.
Totuşi, în ultimii trei ani şi în România preţurile pentru aceste produse au crescut, ceea ce a contribuit la creşterea accelerată a pieţei, în condiţiile în care românii au continuat să consume suplimente alimentare. "Piaţa de profil din România va continua să crească cu 10-16%, în următorii doi ani, iar în 2013, acest avans să accelereze până la aproximativ 30%, când se aşteaptă ca preţul mediu pe produs cheltuit de români să urce la 8 euro pe cap de locuitor (de la 4,7 euro în prezent)" - a mai spus Monica Stefancyzk, coordonatorul acestui raport.
Companiile de profil din România au încredere în evoluţiile viitoare
Raportul PMR mai spune că aşteptările companiilor ce activează pe piaţa de profil din România sunt optimiste în ceea ce priveşte felul în care piaţa se va dezvolta în perioada următoare. Potrivit unui sondaj realizat de compania de cercetare poloneză, mai bine de jumătate din firmele prezente pe plan local (aproximativ 57% dintre repondenţi) spun că situaţia actuală a pieţei este una bună, în timp ce doar 18% cred că nu este bine, restul rămânând indecişi.
Cel mai folosit răspuns al firmelor din România care sunt optimiste este "gradul de diversitate foarte mare a produselor de pe piaţa locală" (aproximativ o treime dintre cei intervievaţi au fost de acord pe această temă). 1 din 5 repondenţi îşi argumentează optimismul faţă de situaţia actuală a pieţei pe baza rezultatelor bune din vânzări pe care le înregistrează, iar una din nouă firme mizează pe deschiderea românilor la aceste produse, pe care le consideră importante pentru un trai sănătos şi "pentru că sunt la modă".
Monica Stefancyzk se aşteaptă ca şi consolidarea pieţei să continue, mai ales în condiţiile în care criza economică va cerne piaţa de jucătorii mici şi în 2010. "Companiile mari îşi vor apăra cu siguranţă cotele de piaţă, cel puţin aşa vor face pe termen scurt", a mai spus analista poloneză.
Acest articol a fost preluat din Curierul National.
Social bookmarking


